|
NA LISTI Od 04.8.2010.g. /
LISTED SINCE August 4th, 2010 among leading European magazines: 
|
All Rights Reserved
Publisher online and owner: Sabahudin Hadžialić, MSc Sarajevo & Bugojno, Bosnia and Herzegovina MI OBJEDINJUJEMO RAZLIČITOSTI... WE ARE UNIFYING DIVERSITIES |
|
|
|
|
Učesnik 3. Poetskog maratona, 21.3.2013., Sarajevo, (BiH)
Participant of 3. Poetry marathon, 21.3.2013., Sarajevo, Bosnia and Herzegovina
Participant of 3. Poetry marathon, 21.3.2013., Sarajevo, Bosnia and Herzegovina
Marius Chelaru, Iasi, Romania
Name: Marius Chelariu, Pen Name: Marius Chelaru, DOB: 30,08,1961, Negreşti city, Vaslui district, Romania;
Present days – live in Iaşi, where he graduated in Economics, University “Alexandru Ioan Cuza”; contributor with articles/ poems/ critics & work as editor& editor in chief, editorial advisor etc. from some cultural magazines: Timpul/ Time, Cronica/ Chronicle, Convorbiri Literare/ Literary Conversations, Poezia/ Poetry, Carmina Balcanica, “Agathos”: An International Review of the Humanities and Social Sciences etc., or Publishing Houses as: Junimea (1994-1998, editor, 1998-1999: editor in chief, 1999-2000: Director), Sakura (1999- 2002, Director), Parnas (2000- 2002), Timpul/ Time (2001-2003, Executive Director), Secretary of Association of Magazines and Publications from Europe ş.a.
He is co-founder of
- “Carmina Balcanica” - Review of South-East european Spirituality and Culture
- „Doina”, Revue de Littérature, Civilisation et Culture Universelle, bilingue, franco-roumaine, Paris, France;
Contributor with articles, poems essay, prose, translations etc. in various international anthologies, and in magazines/ journals from Romania,USA, England, Belgium, Canada, Sweden, Italy, Paraguay, Japan, Egipt, Jordan, Vietnam, Lebanon, Macedonia, Kosovo, Albania, Holland ş.a.
Member of Romanian Writers Society, member of the famous club Junimea from Iaşi, honorary member of Maison Naaman pour la Culture, Beirut, Liban, Member of Romanian haiku Society, Member of World Haiku Association, Japan, Member of Romanian Language Writers from Québec, Canada, published more than 30 books (novels, poems, critics, essays, translations); he was awarded with some national/ international literary prizes.
email: marius.1961.@yahoo.com
Present days – live in Iaşi, where he graduated in Economics, University “Alexandru Ioan Cuza”; contributor with articles/ poems/ critics & work as editor& editor in chief, editorial advisor etc. from some cultural magazines: Timpul/ Time, Cronica/ Chronicle, Convorbiri Literare/ Literary Conversations, Poezia/ Poetry, Carmina Balcanica, “Agathos”: An International Review of the Humanities and Social Sciences etc., or Publishing Houses as: Junimea (1994-1998, editor, 1998-1999: editor in chief, 1999-2000: Director), Sakura (1999- 2002, Director), Parnas (2000- 2002), Timpul/ Time (2001-2003, Executive Director), Secretary of Association of Magazines and Publications from Europe ş.a.
He is co-founder of
- “Carmina Balcanica” - Review of South-East european Spirituality and Culture
- „Doina”, Revue de Littérature, Civilisation et Culture Universelle, bilingue, franco-roumaine, Paris, France;
Contributor with articles, poems essay, prose, translations etc. in various international anthologies, and in magazines/ journals from Romania,USA, England, Belgium, Canada, Sweden, Italy, Paraguay, Japan, Egipt, Jordan, Vietnam, Lebanon, Macedonia, Kosovo, Albania, Holland ş.a.
Member of Romanian Writers Society, member of the famous club Junimea from Iaşi, honorary member of Maison Naaman pour la Culture, Beirut, Liban, Member of Romanian haiku Society, Member of World Haiku Association, Japan, Member of Romanian Language Writers from Québec, Canada, published more than 30 books (novels, poems, critics, essays, translations); he was awarded with some national/ international literary prizes.
email: marius.1961.@yahoo.com
VILLA AMIRA, Street Ante Starčevića 33,
|
LP vinyl sell from
|
|
Griješim...namjerno!
Ako napišem da je Marius Chelaru urbani pjesnik, pogriješiću. Ako napišem da je prozni pisac u poeziju, pogriješiću. Ako napišem da je pjesnik proznih navika, pogriješiću. I, naravno, ako napišem da je njegova poezija esejistički oblik proživljavanja jada od života kojim prolazimo na putu do novog rađanja, pogriješiću. Ako napišem da je Marius avangardni pjesnik, pogriješiću. Ako napišem da je underground pjesnik, pogriješiću. Ako napišem da je Walt Whitman koji u susretu sa Jorge Luis Borgesom rađa Nazima Hikmeta ili Alisu Walker, pogriješiću. A kada neću...pogriješiti? Jednostavno je. Sve u jednom. Jedan u svemu. Navedenom. Riječ urednika Sabahudin Hadžialić 24.11.2011. |
Making mistakes ... on purpose!
If I write down that Marius Chelaru is urban poet, I will make mistake. If I write that he is a prose writer in poetry, I will make mistake. If write down that he is a poet of the prose habits, I will make mistake. And, of course, if I write down that his poetry is and essayistic form of experiencing of the misery of life that we are passing through on the way to a new birth, I will make mistake. If I write down that Marius is avantgarde poet, I will make mistake. If I write down that he is underground poet, I will make mistake. If I write down that he is Walt Whitman, while he meets Jorge Luis Borges, gives a birth to Nazim Hikmet or Alice Walker, I will make mistake. When I will not make mistake? It's simple. All in One. One in all. The above. Editor's word Sabahudin Hadžialić 24.11.2011. |
|
English:
Creation the world was built up from forests of tears trickled down from God’s eyelashes out of each tear there flowed one by one our life smelling hearts Adam bit Eve’s breast sipping the poison of the first cry from the pages of Eve’s lips there broke loose already in shadow like buds the hatred. the sorrow God sowed her smile in each shadow on every cheek of the fruit .the spring accepted the people the forests received their animals .the dawn burst beyond the sky eyelashes .the sky – humble beggar of angels rose to dimensions full of bitterness the miracles turned into a game the gods ran away through the windows of the souls the wind is flowing through the world’s veins on which there are floating the tears of the beginnings with the petals spread over the angels’ wings open in wait of a prayer his last portrait at the death of my father the shadow leaned against the wall face to face with the body painted in the infinite facets of the cry a feast of the master pain the eyes are desperately sending the pain to the tight, rigid hands that keep out of the way of the words the window caressed till it starts bleeding by the palms of the sun is breathing the light The Palms that once would caress the running towards love of the women’s breasts today they can hardly put an end to the breath gallop- amulet of life the World of abyss starts its construction in his heart giving it the paradise mirage as a present a refuge in case of fright The Shadow is slowly going down abandoning its senses beyond desire in prayer and remembrance another love story that wasn’t born any longer a woman was looking at me through the ribs of the city that had gulped us all with those eyes in which she had gathered all the colour of the woods I invited her for a walk along the field from the memories with my father where it is raining with songs and the frogs are decomposing into flowers and the birds are spreading colors everywhere .her looks were staying like a bird on my shoulders she stood in confusion in the hall of the important elections - behind me somebody is crying. he was driving his old car giving a ride among other people’s life. on my neighbor’s night table opposite the street a bible has been sleeping for a few years- the moon’s dress is hemstitched with about two fluffy clouds the stars are some ballet dancers that are hopping above all the winds a birth leaves its trace at this very moment on the night’s cheek a happy mother is weeping feeding her mind with tears people’s steps are feeding the glutton street. what do you want, that’s the city life two old communists feel a deep regret for the previous epoch a hysterical man covers his eyes because of too much hatred the city is hunting souls in the night unraveled like an old canvas here where everyone pretends to know whether God exists or not the ribs of the city are swelling as if it were sleepy it’s night her looks are falling down together with the new in the puddle across the road another love story that wasn’t born anylonger the teachings of the foreigner towards his son he had sold the story lost through the teeth of the evening is lying among us it is about a child sold for 30 words about a foreigner brought by the voice of the grass neither dead nor alive on the lips of a woman abandoned by the desire, on which the lilies are growing somebody had deprived the world of the men she could have loved more and more slowly the solitude was waltzing with its nights the on looker actors were philosophers too working on its presence they seem to be the very things they acted/foreign lilies on the stage full to the brim with illusions and substitutes for reality when I left the story remained on the road crucified over the evening solitude where dumbness shatters any illusion only the stranger abandoned by the words is waiting for his son to grow up at the corner of the day preserved only for this about illusion and discrepancy my steps are following me like some Bedouins that are looking for an oasis at the other end of the landscape the memories were simply gossiping - they want me to kneel down on the legs of the man that I used to be or they are merely laughing at me like some mad creatures- after any instant corner friendships is waiting for me knowing it will never meet the souls of the worlds I wasn’t part of are abandoning me love after love selling the lines of my body the most abstract answers turn to stone within my bones somebody firmly told me that I was living indeed I have been allotted persons with whom I can boast that I am living and days I am supposed to wait for like an apple at the edge of nothingness love stories tears walking from beginning to beginning that I should sip words that I should cast as if they were some dice in the corners of my happenings on a tight skinned day at the end of the metaphor illusion is hanging its legs loose wallowing during the hours that are kissing each other in the complicated blue that stands for this day full of happenings o God maybe I really exist ? he died one day smelling fresh with flowers pecking its colours from the sunset waters lady birds selling their black points at the stock exchange birds that feed on the sun flame the others didn’t know one of them was writing about love stories he would never have two bankers decided how they would starve themselves to death the next year somewhere a phone was ringing .a woman broke it off with a man every human being touched by its memory turned into the food of the past nature seemed to be running the other way round or it was just my impression the graveyard crosses have already engraved his name habits mean blunt memories and oblivion next to me there are flowing with abandon the life stories of those who passed away now I remember Shakespeare. the woman with the eyes livid with fear in heaven the saints are crunching the apples from that apple tree of which nobody cares Adam doesn’t care about Eve either some of the people who passed through me day by day are already waiting for him beyond he died one day smelling fresh he didn’t offer anything to anyone anymore he no longer existed ! ! I forgive them all. . beginning with me that I haven’t understood how life elapses and you get used to the death of each day. ! it is as if the end of your life were as clear as a spring belonging to someone else locked behind the iron bars made of photos/ memories/ renunciation I open the album with the days that went away .the eyes from the photos of those who passed „beyond” are looking at me desperately .ever since I saw the point every step of those around me is hiding a secret I sometimes look under the sole of each second searching for meanings .then I am looking into the poem as if I were looking into a moonless and starless night that is tempting me with the perfum of its darkness .in the morning when I sip the life longing from your eyes silence is coming towards me on one thousand roads. it is flowing from one thousand hearts all yours .somewhere at an abandoned floor of my life servant like a block the bird of happiness woke up .I am not content with me any longer thus ! I forgive them all..beginning with me that I haven’t understood how life elapses and you get used to the death of each day! from the love shore there comes the love answer sheltered in our hearts now when everybody loves hates cries hopes through television the city the city resembles Noah’s ark. only that the animals are killed one by one.. in the field of the lonely hearts there are ploughs doing their job drawn by coins while sentences are being thrown over the furrows in a block there are lying the contents of your life book .at night the moon face seems to be a street lamp that isn’t spreading light anylonger in the city in which there are blocks and wire growing everywhere instead of flowers the shadows are walking in front of the people . in a hurry they lie down on the memories with trees and grass .the night is sitting on my knees at night a renunciation is sleeping next to each of us the thoughts are sleeping hung from the walls till the day almost breaks half meat half thoughts we are drinking God’s blood all the night long side by side with the eyes of those who passed away traveling by Charon’s boat half meat half renunciations we are lying in wait for the morning when once again we take our heart out of the chest we lock it within children’s smile we let the city gulp us .outside the land lain under the asphalt is waiting for the funeral Penitence on the road the cries of a deer are spreading in the evening wind a car is crushing the tear of a flower lost in the dust the cranes are idly abandoning this day on the evening porch I leave my shoes as a sign the childhood angel is watching them astonished that I remembered him he is sifting crumbs of my life among his fingers merry pranks, misbehavior, mistakes I am walking down the hill of life in the past towards the day in which my folks were happy and alive the blisters-days on my soles are breaking one by one throwing their faces back into oblivion the angel is looking at me with sadness in my palm the darkness appears well outlined the sins ground between the moment’s teeth are coloured black like my faults I knew about or maybe not wrapped in the evening veil God is waiting for me as long as I’m weeping Autumn at Suhuleţ[1] all of a sudden the sky is deprived of its link with the earth sadness is flowing into never ending rains nestling in the evening bones the plum trees are wrapped in the rich fruity branches every house is lonely every man is hidden in the half cut memories like some lives ended up in despair the hill is built of silence the sun rays are writhing under a cloud Saint George comes out of the old icon he sits on the porch like an old man he is waiting twinned with eternal life he seems to be holding the village in his palm the rains are crawling upwards to the sky mother’s voice comes through the river of love towards me I give a bow like a thought wrapped up in prayer I denied myself, the sun, the plum trees and the village the glass sky is heavily descending over my grandma’s fingers woven from an eternity thread now I see that I was dreaming [1]village in the county of Iaşi English version: Daniela Andronache |
Marius Chelaru in Sarajevo, BiH, 2012.
Marius Chelaru in Travnik, BiH, 2012.
Marius Chelaru, Samira Begman and Sabahudin Hadzialic, Sarajevo, BiH, 2012.
|
| marius_chelaru_-_poems_in_engslih.pdf |
| marius_chelaru_-_poems_in_romanian..pdf |
Romanian:
Creaţie
lumea fost-a zidită din păduri de lacrimi
de pe genele lui Dumnezeu pogorâte
din fiecare lacrimă au curs
una cîte una
inimile noastre
mirosind a viaţă
.Adam a muşcat sînul Evei sorbind otrava primului ţipăt
.de pe paginile buzelor Evei
s-au desprins
înmugurite deja a umbre ura. suferinţa.
Dumnezeu
a răsădit
zîmbetul ei
în fiecare umbră
pe fiece obraz al fructelor
.primăvara
a acceptat oamenii
pădurile
şi-au primit animalele
.zorii
au izbucnit de sub pleoapele cerului
.cerul
- umil cerşetor de îngeri
a căpătat dimensiuni încărcate de amărăciune
.minunile
au devenit vînat
zeii
au fugit prin ferestrele sufletelor
.vîntul curge prin venele lumii
pe care plutesc lacrimile
începuturilor
cu petalele răsfirate peste aripile îngerilor
deschise a rugă
ultimul lui portret
la moartea tatălui meu
Umbra rezemată de perete
faţă în faţă cu trupul zugrăvit
în infinite faţetele strigătului - ospăţ al durerii stăpînă
Ochii trimit cu disperare durerea pe mîinile crispate
care se feresc din calea cuvintelor
Fereastra
mîngîiată pînă la sînge de palmele soarelui
respiră lumina
Palmele
care altădată mîngîiau fuga spre dragoste-a sînilor femeii
azi
cu greu opresc din goană respiraţia - amuletă a vieţii
Lumea abisului îşi începe zidirea în inima lui
dăruind-o cu miraj de paradis
refugiu din calea spaimei
Umbra se cufundă lin lepădîndu-se de simţuri
dincolo de dorinţă în rugă şi amintire
încă o poveste de dragoste care nu s-a mai născut
.femeia mă privea printre coastele oraşului care ne înghiţise pe toţi
cu ochii aceia în care adunase toată culoarea pădurilor
am invitat-o să ne plimbăm pe câmpia din amintirile mele cu tata
unde plouă cu cântece şi broaştele se descompun în flori
şi păsările împrăştie culorile peste tot
.privirile ei stăteau ca o pasăre pe umerii mei
stătea încurcată în holul alegerilor importante
- în spatele meu cineva strigă .pleca cu maşina lui veche
la plimbare printre vieţile celorlalţi .pe noptiera vecinei
de peste drum doarme de câţiva ani o biblie –
rochia lunii e tivită cu vreo doi nori pufoşi
stelele sunt nişte balerine care ţopăie deasupra tuturor vânturilor
o naştere se imprimă în clipa asta pe obrazul nopţii
o mamă fericită plânge hrănindu-şi mintea cu lacrimi
urmele oamenilor hrănesc strada hulpavă .ce vrei, aşa e în oraş
doi vechi comunişti plâng după „înainte”
un isteric îşi acoperă ochii de prea multă ură
oraşul vânează suflete în noaptea destrămată ca o pânză veche
aici unde toţi se prefac că ştiu dacă există Dumnezeu
coastele oraşului se umflă a somn
e noapte
.privirile ei cad împreună cu noul în balta de peste drum
încă o poveste de dragoste care nu s-a mai născut
învăţăturile străinului către fiul său pe care l-a vîndut
povestea rătăcită printre dinţii serii se aşterne printre noi
e despre un copil vîndut pe 30 de cuvinte
despre-un străin adus de glasul ierbii nici vii şi nici moarte
pe buzele unei femei uitată de dorinţă, pe care cresc crini
cineva golise lumea de bărbaţii pe care i-ar fi putut iubi
din ce în ce mai lent singurătatea valsa cu nopţile ei
actorii-spectatori erau şi filosofi
lucrînd la prezenţa ei
păreau a fi chiar ce jucau/ crini străini
pe scena ca un cerc preaplin cu iluzii şi surogate de real
cînd am plecat
povestea a rămas pe drumul răstignit peste singurătatea serii
acolo unde muţenia şterge orice iluzie
doar străinul aşteaptă de vorbe părăsit să-i crească fiul
la colţul unei zile păstrată numai pentru asta
despre iluzie şi discrepanţă
paşii mei mă urmăresc ca nişte beduini care caută oaza
la celălalt capăt al unui peisaj amintirile şed la o bîrfă
- mă doresc îngenuncheat pe picioarele celui care am fost
ori
doar rîd de mine ca nişte nebune –
după fiecare colţ de clipă o prietenie mă aşteaptă
ştiind că nu va întîlni nicicînd
sufletele lumilor în care n-am fost se leapădă de mine
iubire cu iubire
vînzîndu-mi liniile trupului
cele mai abstracte răspunsuri îmi împietresc în oase
cineva mi-a spus cu hotărîre că eu chiar trăiesc
am alocate persoane cu care să mă laud că trăiesc
zile pe care să le aştept
ca un măr la marginea pustiului
iubiri
lacrimi păşind din început în început
pe care să le sorb
cuvinte pe care să le arunc ca pe zaruri
în colţurile întîmplărilor cu mine
într-o zi cu pielea întinsă
la un sfîrşit de metaforă iluzia şade cu picioarele în gol
bălăcindu-se
în orele care se sărută-ntre ele
în albastrul complicat care e ziua asta plină de întîmplări
o Doamne
poate chiar exist
?
.a murit într-o zi cu miros de proaspăt
şi cu flori ciugulindu-şi culorile din apele răsăritului
buburuze vânzându-şi la bursă punctele negre
păsări care se hrănesc cu flacăra soarelui
ceilalţi nu ştiau
unul scria despre iubiri pe care nu le va avea niciodată
doi bancheri hotărau cum vom muri de foame la anul
undeva suna un telefon .o femeie dădea papucii unuia
pe oricine atingea amintirea lui
devenea hrana trecutului
parcă natura alerga invers sau mi se părea
crucile din cimitir însemnau de acum şi numele lui
deprinderile înseamnă amintiri boante şi uitare
lângă mine curg părăsite poveştile vieţilor celor care s-au stins
acum îmi amintesc de Shakespeare .de femeia cu ochii vineţi de frică
în rai sfinţii ronţăie merele din mărul acela
de care nimeni nu se mai ocupă nici lui Adam nu-i mai pasă de Eva
parte din oamenii care zi de zi au trecut prin mine
îl aşteaptă deja dincolo
.a murit într-o zi cu miros de proaspăt
n-a mai dăruit nimănui nimic.
nu mai exista,
!
! tuturor le dăruiesc iertare. .începând cu mine
care nu am înţeles cum trece viaţa şi te obişnuieşti cu moartea
fiecărei zile. !e ca şi cum sfârşitul ţi-ar fi clar ca un izvor
al altuia închis în spatele zăbrelelor
fabricate din fotografii/ amintiri/ renunţări
deschid albumul cu zile care au plecat
.ochii
din fotografiile celor care s-au dus „dincolo” mă privesc
disperaţi
.de când am înţeles asta fiece pas al celor din jur ascunde
un secret
privesc uneori sub tălpile fiecărei secunde căutând
înţelesuri
.apoi privesc în poem ca-ntr-o noapte fără lună şi stele
care mă ademeneşte cu parfumul întunericului lui
.dimineaţa când sorb dorul de viaţă din ochii tăi
liniştea vine către mine pe o mie de drumuri .curge dintr-o mie de inimi
toate ale tale
.undeva
la un etaj uitat al vieţii mele năimită ca un bloc s-a trezit pasărea fericirii
.nu mai sunt mulţumit de mine
astfel
!tuturor le dăruiesc iertare. .începând cu mine
care nu am înţeles cum trece viaţa şi te obişnuieşti cu moartea
fiecărei zile. !dinspre ţărmul iubirii vine răspunsul
iubirii ascunsă în inimile noastre
azi când lumea toată iubeşte
urăşte
plânge
speră
prin televizor
oraşul
.oraşul seamănă cu arca lui Noe .doar că animalele sunt ucise
unul câte unul. .pe câmpul plin de inimi singure ară pluguri
trase de bani
şi-n brazdă se aruncă sentinţe
.într-un bloc zace cuprinsul cărţii vieţii tale
.noaptea faţa lunii pare un felinar care nu mai luminează nimic
în oraşul în care în loc de flori cresc blocuri şi sârmă
umbrele o iau înaintea oamenilor .grăbite
se culcă în amintirile cu pomi şi iarbă. . noaptea mi se aşază
pe genunchi
.alături de fiecare din noi
noaptea
doarme câte o renunţare
.gândurile dorm atârnate de pereţi până către zori
jumătate carne jumătate gânduri
toată noaptea bem sângele Domnului
cot la cot cu ochii celor plecaţi
cu luntrea lui Caron
jumătate carne jumătate renunţări
aşteptăm dimineaţa
când ne vom scoate din nou inima din piept
o vom încuia-o în zâmbetul copiilor
ne vom lăsa înghiţiţi de oraş
.afară
pământul
întins sub asfalt
aşteaptă înmormântarea,
Penitenţă
Pe drum ţipetele unei căprioare
se împrăştie în vântul serii
o maşină striveşte lacrima unei flori risipită în colb
cocorii părăsesc alene ziua asta
pe prispa serii, îmi las ca semn încălţările
deasupra lor veghează îngerul meu din copilărie
mirat că mi-am amintit de el
cerne printre degete frânturi din viaţa mea
trăsnăi, abateri, greşeli
cobor cu tălpile pe dealul vieţii
înapoi către ziua în care
toţi ai mei erau fericiţi şi trăiau
băşicile-zile de pe tălpile mele se sparg
una câte una
aruncând înapoi în uitare chipurile lor
îngerul mă priveşte trist
în palmele mele
întunericul prinde contur
păcatele fărâmate între dinţii clipei se colorează în negru
ca şi vinile mele de care ştiam au ba
îmbrobodit în marama serii
Domnul mă aşteaptă cât plâng
Toamna la Suhuleţ[1]
dintr-o dată
cerul e văduvit de legătura cu pământul
tristeţile curg în nesfârşitele ploi
cuibărindu-se în oasele serii
prunii se învelesc în crengile pline de rod
fiecare casă e singură
fiecare om e ascuns în amintirile retezate în jumătăţi
ca nişte vieţi curmate în deznădejde
dealul e construit din tăcere
razele soarelui se zbat sub un nor
Sfântul Gheorghe coboară din icoana veche
se lasă bătrâneşte pe prispă
aşteaptă
îngemănat cu viaţa veşnică
parcă ţine satul în palmă
ploile se târăsc în sus către ceruri
glasul mamei răzbate din râul iubirii către mine
stau plecat ca un gând răsădit întru rugăciune
am uitat de mine şi de soare şi de pruni şi de sat
văzduhul de sticlă
se lasă greu peste degetele mamaiei
ţesute din fir de veşnicie
acum înţeleg
că visam
[1] Sat în judeţul Iaşi.
Creaţie
lumea fost-a zidită din păduri de lacrimi
de pe genele lui Dumnezeu pogorâte
din fiecare lacrimă au curs
una cîte una
inimile noastre
mirosind a viaţă
.Adam a muşcat sînul Evei sorbind otrava primului ţipăt
.de pe paginile buzelor Evei
s-au desprins
înmugurite deja a umbre ura. suferinţa.
Dumnezeu
a răsădit
zîmbetul ei
în fiecare umbră
pe fiece obraz al fructelor
.primăvara
a acceptat oamenii
pădurile
şi-au primit animalele
.zorii
au izbucnit de sub pleoapele cerului
.cerul
- umil cerşetor de îngeri
a căpătat dimensiuni încărcate de amărăciune
.minunile
au devenit vînat
zeii
au fugit prin ferestrele sufletelor
.vîntul curge prin venele lumii
pe care plutesc lacrimile
începuturilor
cu petalele răsfirate peste aripile îngerilor
deschise a rugă
ultimul lui portret
la moartea tatălui meu
Umbra rezemată de perete
faţă în faţă cu trupul zugrăvit
în infinite faţetele strigătului - ospăţ al durerii stăpînă
Ochii trimit cu disperare durerea pe mîinile crispate
care se feresc din calea cuvintelor
Fereastra
mîngîiată pînă la sînge de palmele soarelui
respiră lumina
Palmele
care altădată mîngîiau fuga spre dragoste-a sînilor femeii
azi
cu greu opresc din goană respiraţia - amuletă a vieţii
Lumea abisului îşi începe zidirea în inima lui
dăruind-o cu miraj de paradis
refugiu din calea spaimei
Umbra se cufundă lin lepădîndu-se de simţuri
dincolo de dorinţă în rugă şi amintire
încă o poveste de dragoste care nu s-a mai născut
.femeia mă privea printre coastele oraşului care ne înghiţise pe toţi
cu ochii aceia în care adunase toată culoarea pădurilor
am invitat-o să ne plimbăm pe câmpia din amintirile mele cu tata
unde plouă cu cântece şi broaştele se descompun în flori
şi păsările împrăştie culorile peste tot
.privirile ei stăteau ca o pasăre pe umerii mei
stătea încurcată în holul alegerilor importante
- în spatele meu cineva strigă .pleca cu maşina lui veche
la plimbare printre vieţile celorlalţi .pe noptiera vecinei
de peste drum doarme de câţiva ani o biblie –
rochia lunii e tivită cu vreo doi nori pufoşi
stelele sunt nişte balerine care ţopăie deasupra tuturor vânturilor
o naştere se imprimă în clipa asta pe obrazul nopţii
o mamă fericită plânge hrănindu-şi mintea cu lacrimi
urmele oamenilor hrănesc strada hulpavă .ce vrei, aşa e în oraş
doi vechi comunişti plâng după „înainte”
un isteric îşi acoperă ochii de prea multă ură
oraşul vânează suflete în noaptea destrămată ca o pânză veche
aici unde toţi se prefac că ştiu dacă există Dumnezeu
coastele oraşului se umflă a somn
e noapte
.privirile ei cad împreună cu noul în balta de peste drum
încă o poveste de dragoste care nu s-a mai născut
învăţăturile străinului către fiul său pe care l-a vîndut
povestea rătăcită printre dinţii serii se aşterne printre noi
e despre un copil vîndut pe 30 de cuvinte
despre-un străin adus de glasul ierbii nici vii şi nici moarte
pe buzele unei femei uitată de dorinţă, pe care cresc crini
cineva golise lumea de bărbaţii pe care i-ar fi putut iubi
din ce în ce mai lent singurătatea valsa cu nopţile ei
actorii-spectatori erau şi filosofi
lucrînd la prezenţa ei
păreau a fi chiar ce jucau/ crini străini
pe scena ca un cerc preaplin cu iluzii şi surogate de real
cînd am plecat
povestea a rămas pe drumul răstignit peste singurătatea serii
acolo unde muţenia şterge orice iluzie
doar străinul aşteaptă de vorbe părăsit să-i crească fiul
la colţul unei zile păstrată numai pentru asta
despre iluzie şi discrepanţă
paşii mei mă urmăresc ca nişte beduini care caută oaza
la celălalt capăt al unui peisaj amintirile şed la o bîrfă
- mă doresc îngenuncheat pe picioarele celui care am fost
ori
doar rîd de mine ca nişte nebune –
după fiecare colţ de clipă o prietenie mă aşteaptă
ştiind că nu va întîlni nicicînd
sufletele lumilor în care n-am fost se leapădă de mine
iubire cu iubire
vînzîndu-mi liniile trupului
cele mai abstracte răspunsuri îmi împietresc în oase
cineva mi-a spus cu hotărîre că eu chiar trăiesc
am alocate persoane cu care să mă laud că trăiesc
zile pe care să le aştept
ca un măr la marginea pustiului
iubiri
lacrimi păşind din început în început
pe care să le sorb
cuvinte pe care să le arunc ca pe zaruri
în colţurile întîmplărilor cu mine
într-o zi cu pielea întinsă
la un sfîrşit de metaforă iluzia şade cu picioarele în gol
bălăcindu-se
în orele care se sărută-ntre ele
în albastrul complicat care e ziua asta plină de întîmplări
o Doamne
poate chiar exist
?
.a murit într-o zi cu miros de proaspăt
şi cu flori ciugulindu-şi culorile din apele răsăritului
buburuze vânzându-şi la bursă punctele negre
păsări care se hrănesc cu flacăra soarelui
ceilalţi nu ştiau
unul scria despre iubiri pe care nu le va avea niciodată
doi bancheri hotărau cum vom muri de foame la anul
undeva suna un telefon .o femeie dădea papucii unuia
pe oricine atingea amintirea lui
devenea hrana trecutului
parcă natura alerga invers sau mi se părea
crucile din cimitir însemnau de acum şi numele lui
deprinderile înseamnă amintiri boante şi uitare
lângă mine curg părăsite poveştile vieţilor celor care s-au stins
acum îmi amintesc de Shakespeare .de femeia cu ochii vineţi de frică
în rai sfinţii ronţăie merele din mărul acela
de care nimeni nu se mai ocupă nici lui Adam nu-i mai pasă de Eva
parte din oamenii care zi de zi au trecut prin mine
îl aşteaptă deja dincolo
.a murit într-o zi cu miros de proaspăt
n-a mai dăruit nimănui nimic.
nu mai exista,
!
! tuturor le dăruiesc iertare. .începând cu mine
care nu am înţeles cum trece viaţa şi te obişnuieşti cu moartea
fiecărei zile. !e ca şi cum sfârşitul ţi-ar fi clar ca un izvor
al altuia închis în spatele zăbrelelor
fabricate din fotografii/ amintiri/ renunţări
deschid albumul cu zile care au plecat
.ochii
din fotografiile celor care s-au dus „dincolo” mă privesc
disperaţi
.de când am înţeles asta fiece pas al celor din jur ascunde
un secret
privesc uneori sub tălpile fiecărei secunde căutând
înţelesuri
.apoi privesc în poem ca-ntr-o noapte fără lună şi stele
care mă ademeneşte cu parfumul întunericului lui
.dimineaţa când sorb dorul de viaţă din ochii tăi
liniştea vine către mine pe o mie de drumuri .curge dintr-o mie de inimi
toate ale tale
.undeva
la un etaj uitat al vieţii mele năimită ca un bloc s-a trezit pasărea fericirii
.nu mai sunt mulţumit de mine
astfel
!tuturor le dăruiesc iertare. .începând cu mine
care nu am înţeles cum trece viaţa şi te obişnuieşti cu moartea
fiecărei zile. !dinspre ţărmul iubirii vine răspunsul
iubirii ascunsă în inimile noastre
azi când lumea toată iubeşte
urăşte
plânge
speră
prin televizor
oraşul
.oraşul seamănă cu arca lui Noe .doar că animalele sunt ucise
unul câte unul. .pe câmpul plin de inimi singure ară pluguri
trase de bani
şi-n brazdă se aruncă sentinţe
.într-un bloc zace cuprinsul cărţii vieţii tale
.noaptea faţa lunii pare un felinar care nu mai luminează nimic
în oraşul în care în loc de flori cresc blocuri şi sârmă
umbrele o iau înaintea oamenilor .grăbite
se culcă în amintirile cu pomi şi iarbă. . noaptea mi se aşază
pe genunchi
.alături de fiecare din noi
noaptea
doarme câte o renunţare
.gândurile dorm atârnate de pereţi până către zori
jumătate carne jumătate gânduri
toată noaptea bem sângele Domnului
cot la cot cu ochii celor plecaţi
cu luntrea lui Caron
jumătate carne jumătate renunţări
aşteptăm dimineaţa
când ne vom scoate din nou inima din piept
o vom încuia-o în zâmbetul copiilor
ne vom lăsa înghiţiţi de oraş
.afară
pământul
întins sub asfalt
aşteaptă înmormântarea,
Penitenţă
Pe drum ţipetele unei căprioare
se împrăştie în vântul serii
o maşină striveşte lacrima unei flori risipită în colb
cocorii părăsesc alene ziua asta
pe prispa serii, îmi las ca semn încălţările
deasupra lor veghează îngerul meu din copilărie
mirat că mi-am amintit de el
cerne printre degete frânturi din viaţa mea
trăsnăi, abateri, greşeli
cobor cu tălpile pe dealul vieţii
înapoi către ziua în care
toţi ai mei erau fericiţi şi trăiau
băşicile-zile de pe tălpile mele se sparg
una câte una
aruncând înapoi în uitare chipurile lor
îngerul mă priveşte trist
în palmele mele
întunericul prinde contur
păcatele fărâmate între dinţii clipei se colorează în negru
ca şi vinile mele de care ştiam au ba
îmbrobodit în marama serii
Domnul mă aşteaptă cât plâng
Toamna la Suhuleţ[1]
dintr-o dată
cerul e văduvit de legătura cu pământul
tristeţile curg în nesfârşitele ploi
cuibărindu-se în oasele serii
prunii se învelesc în crengile pline de rod
fiecare casă e singură
fiecare om e ascuns în amintirile retezate în jumătăţi
ca nişte vieţi curmate în deznădejde
dealul e construit din tăcere
razele soarelui se zbat sub un nor
Sfântul Gheorghe coboară din icoana veche
se lasă bătrâneşte pe prispă
aşteaptă
îngemănat cu viaţa veşnică
parcă ţine satul în palmă
ploile se târăsc în sus către ceruri
glasul mamei răzbate din râul iubirii către mine
stau plecat ca un gând răsădit întru rugăciune
am uitat de mine şi de soare şi de pruni şi de sat
văzduhul de sticlă
se lasă greu peste degetele mamaiei
ţesute din fir de veşnicie
acum înţeleg
că visam
[1] Sat în judeţul Iaşi.
.
Copyright © 2014 DIOGEN pro culture magazine & Sabahudin Hadžialić
Design: Sabi / Autors & Sabahudin Hadžialić. Design LOGO - Stevo Basara.
Freelance gl. i odg. urednik od / Freelance Editor in chief as of 2009: Sabahudin Hadžialić
All Rights Reserved. Publisher online and owner: Sabahudin Hadžialić
WWW: http://sabihadzi.weebly.com
Contact Editorial board E-mail: contact_editor@diogenpro.com;
Narudžbe/Order: orderyourcopy@diogenpro.com
Pošta/Mail: Freelance Editor in chief Sabahudin Hadžialić,
Grbavička 32, 71000 Sarajevo i/ili
Dr. Wagner 18/II, 70230 Bugojno, Bosna i Hercegovina
Design: Sabi / Autors & Sabahudin Hadžialić. Design LOGO - Stevo Basara.
Freelance gl. i odg. urednik od / Freelance Editor in chief as of 2009: Sabahudin Hadžialić
All Rights Reserved. Publisher online and owner: Sabahudin Hadžialić
WWW: http://sabihadzi.weebly.com
Contact Editorial board E-mail: contact_editor@diogenpro.com;
Narudžbe/Order: orderyourcopy@diogenpro.com
Pošta/Mail: Freelance Editor in chief Sabahudin Hadžialić,
Grbavička 32, 71000 Sarajevo i/ili
Dr. Wagner 18/II, 70230 Bugojno, Bosna i Hercegovina
